Regasirea sufletului calator

   Mereu suntem pusi in fata a memora la viata noastra la trecutul nostru la visele si aspiratiile care uneori se inplineasc alte ori doar raman ca proiecte imaginare .Ne dam seama cu buna stiinta ca trecem prin aceasta viata anevoios si parca dupa o anumita vrasta care e in funtie de personalitatea fiecaruia timpul trece alfel. E timpul in care incercam sa meditam sa ne dam sema de ceia ce am facut in viata, ceia ce lasam in urna noastra ,putin, mult dar care sa aiba o influienta si sa ne induca o stare de bucurie sufleteasca .Din ce-ia ce am observat am analizat intr-o perioada de timp sa zic mare  oameni precum ziceam dupa o vrasta incep a se intreba oare cum trece viata, ce am facut pentru ea ,ce las in urma mea.E o cautare spre a afla un raspuns cat de cat satisfacator  fata de evolutia noastra in aceasta lume cat si o gandire abstracta despre trecerea noastra intr-o alta dimensiune unde se spune ca moartea nu exista .Aceasta gandire a noastra despre tot ce se intampla cu adevarat in jurul nostru nu la toata llumea e la fel. La altii mai repede la alti mai tarziu asta in funtie de maturitatea fiecaruia si de greutatile pe care le-a intampinat in viata.Am privit un mic material cu un om care de mic a stat intr-un centru unde a crescut  fiind abandonat de mic.Dupa ce a stat 80 de ani intrun centru cu o lume a lui interioara  pe care si-a dezvoltat-o,a intrebat despre cum arata lumea acum vazuta de el doar cat i-a fost ingaduit. El declara ca e multumit de tot si e inpacat cu tot neavand nici cea mai mica ura fata de tot si mai ales de cea care la abandonat si viata lui luase o intorsatura greoaie si apasatoare.    
Intrebat de desenele lui mici pe care le realiza de ce nu desenaza un om ,el raspunde simplu ,prima data construim casele si dupa aceia oamenii .Si daca cu acea simplitate vom incerca sa interpretam putin la cele spuse ,noi ne gandim doar la modelarea scoartei  prin inpunatoare constructii cu distrugerea pamantului dar nu la noi oameni.Cand vom ajunge sa desenam si oameni atunci ne vom gandi si la noi  la fiinta noastra din frageda copilarie si cu siguranta viata noastra pe acest pamant va fi mai buna din toate puntle de vedere.Gandirea noastra e mereu in ascensiune in dezvoltare continua si acelerata  si poate generatiile ce vor urma vom intelege mai bine sensul vieti noastre pe pamant al omului care trebuie sa gandeasca la ce va urma peste o suta de ani inainte ca sa nu distruga pentru cei ce vor trai atunci.Varsta noastra e una nesmnificativa pentru acest pamant  deoarece precum ziceam mai sus de cand ne dam seama cu adevarat de insemnatatea ei ne gandim si zicem uneori e prea tarziu sa indrept greselile sa fac o mica transformare a mea interioara dar si la nivel de comunitate. Dar cu adevarat va zic nu este adevarat ,tot e schimbabil noi si ce se poate salva si in ultimul moment e bine venit pentru noi si pentru aceasta planeta greu incercata si devastata de noi. Tot ceia ce trebuie e sa ne indreptam privirea spre viitor sa contemplam la ceea ce se va intampla indreptand greselile facute lasand in urma noastra macar si un cuvant, o poezie sau o realizare cat de mica ca cei ce vin in urma noastra sa aprecieze micul efort facut si in al douzeci si patru a ora din zi.Privim cu nostalgie cum batrani merg la biserica ,cum noi cand eram mici ne duceau de manuta, cum noi nu mergem in aceasta perioada de mijloc in care nu ne dadeam seama de nimic doar de propia persoana  si naravurile pe care le avem prin gandirea noastra.                  
E frumos,  e magic vom zice stand sa meditam la parintii nostrii, la noi insine caci am ajuns parinti sau nu.  Dar acea transformare se produce indifernt dupa un anumit timp si copii nostri sau nepoti ne privesc se intreba ,de ce merge bunicul la biserica,de ce e asa bun cu mine , de ce imi indeplineste dorintele si ma indeamna  sa merg la o credinta cand eu nu stiu nimic legat si nu vad nimic ceea ce sa ma transforme  si sa dainuie.Aici e mare intrebare dar si raspunsul si care ne facem sa lasam in urma noastra si in  ultimul ceas un semn de bucurie pentru cei ce vor urma. E semnul ca omul la nastere dobandeste   o iubire si un dar de la Dumnezeu ,precum crestem el ne lasa in voia soartei pe care noi ne o vom alege. Apoi spre finalul vieti noastre  ne dam seama ca viata noastra e doar o adiere si incercam sa cautam in sufletul noastru acea pierdere in acei ani in care mintea noastra e cuprinsa de euforia tineretii iubiri de noi insine, uitand esenta vietii daruite si care trebuie transmise .Poate e trist poate e iluzie ce am scris dar realitatea noastra ca fiinte e asa si dandu-ne seama iubirea si pacea sufleteasca cu trecerea anilor isi face mai pregnant loc in viata noastra. Poate cuvintele exprimate de mine veti zice le cunosc, stiu ,dar voi pune intrebarea ce facem sa inderptam cat de cat ceea ce am gresit. Aceasta intrebare o s-o las la aprecierea fiecaruia pentru a isi raspunde  fiecare in sinea lui sau comentand de cuvinta .